„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Preocupare pentru îngrijirea vârstnicilor
La Costa Blanca, în Spania, s-a desfăşurat a X-a ediţie a Congresului SoCareNet, unde s-a discutat despre îngrijirea vârstnicilor, care se dovedeşte a fi o problemă din ce în ce mai dificilă, având în vedere îmbătrânirea continuă a populaţiei la nivel european.
Din partea Arhiepiscopiei Timişoarei a participat la această întâlnire părintele Cristian Pavel, consilier pe probleme sociale în eparhia timişoreană, deoarece Arhiepiscopia Timişoarei, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, este membră a reţelei sociale la nivel european "Reţeaua organizaţiilor de asistenţă socială în Europa". Cu prilejul acestei întâlniri au fost vizitate două centre de îngrijire. Primul centru prezentat a fost Centrul de îngrijire al Bisericii Evanghelice din Spania, "DiaCare", iar cel de-al doilea centru cunoscut de invitaţi a fost o instituţie olandeză. Au participat profesori, consilieri şi cadre sociale de la mai multe universităţi europene ale lumii. Pe lângă referatele prezentate, au avut loc discuţii şi dezbateri şi au fost expuse, de asemenea, proiecte ce pot fi implementate în viitor. "Am fost deosebit de încântaţi să cunoaştem situaţia diaconiei la nivel de îngrijire a vârstnicilor din Elveţia prin prezenţa domnului Martin Vogler din Bern. Acesta a prezentat întregul sistem al Bisericii Evanghelice din Elveţia şi, de asemenea, au fost împărtăşite experienţele colegilor din alte sisteme sociale", ne-a relatat părintele consilier Cristian Pavel. "Reţeaua organizaţiilor de asistenţă socială în Europa include biserici, ONG-uri, instituţii de învăţământ cu tradiţie la nivel european, ce au un sistem social performant, care doresc un parteneriat pentru îmbunătăţirea continuă a propriei infrastructuri şi mai ales a pregătirii profesionale a celor ce lucrează în ele. "Costurile pentru astfel de îngrijire sunt diferite de la o ţară la alta, având în vedere nivelul de trai, veniturile şi costurile efective. Ne-am împărtăşit de experienţa colegilor noştri, dar am observat de asemenea şi nevoia unei asistenţe spirituale chiar şi în aceste centre. Este foarte importantă asistenţa religioasă, pentru că ea face referire la identitatea noastră ca persoane. Nu doar aparatura tehnică de ultimă oră face viaţa mai uşoară, nu aceste lucruri definesc frumuseţea vârstei, ci tocmai starea de conştiinţă a faptului că, înaintând în vârstă, avem o conştiinţă a identităţii noastre ca şi oameni, ca făpturi ale lui Dumnezeu", ne-a mai spus părintele Pavel.