Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Preoţi bihoreni premiaţi de Ministerul Culturii
În sala festivă a Consiliului Judeţean Bihor a avut loc, pe 8 mai, festivitatea de decernare a 200 de premii de excelenţă unor personalităţi bihorene care şi-au pus amprenta asupra vieţii culturale, artistice, literare, ştiinţifice şi sportive din judeţul Bihor. Diplome de excelenţă pentru candidaţii propuşi de Direcţia bihoreană pentru Cultură au fost oferite de Ministerul Culturii şi înmânate festiv de către secretarul de stat Vasile Timiş. 96 de preoţi ortodocşi din cuprinsul Eparhiei Oradiei au fost răsplătiţi cu diplome de excelenţă pentru meritele deosebite în diferitele activităţi pe care le-au desfăşurat în parohii. Printre acestea sunt: ctitorii de biserici noi, restaurare biserici de lemn - monumente istorice, publicistică, folclor, pictură. La festivitate a participat, ca delegat al Preasfinţitului Sofronie, Episcop al Oradiei, pr. Laurenţiu Lazăr, consilier social-filantropic din cadrul episcopiei, care s-a aflat printre cei premiaţi.



.jpg)
