În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Preoţi şi preotese din două protoierii ale Eparhiei Iaşilor, la conferinţa de la Durău
Seria conferinţelor de la Centrul Cultural-Pastoral "Sfântul Daniil Sihastrul" - Durău a continuat în perioada 29-31 mai 2011. Întâlnirea care s-a încheiat ieri a fost deosebită de celelalte prin faptul că preoţii au participat alături de preotese. Programul întrunirii pentru 70 de preoţi şi 65 de preotese din Protopopiatul Iaşi 2 şi Protopopiatul Piatra Neamţ a avut sesiuni comune, dar şi separate. Astfel, preoţii s-au reunit sub egida temei "Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei şi viaţa de familie", iar preotesele au abordat tema "Slujirea preotesei - rol, valoare, misiune". Sesiunile de întâlniri pentru soţiile de preoţi au fost pregătite din timp de un grup de preotese din Arhiepiscopia Iaşilor.
Conferinţa "Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei şi viaţa de familie", dedicată Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română, a continuat, în perioada 29-31 mai 2011, la Durău, pentru o serie formată din preoţi şi preotese din Protopopiatele Iaşi 2 şi Piatra Neamţ. Duminică seara a fost prezentat programul întrunirii, iar de la ora 21:45 a avut loc rugăciunea de seară. A doua zi, luni, 30 mai, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica "Buna Vestire" a Mănăstirii Durău. Din soborul de preoţi şi diaconi a făcut parte şi pr. Dumitru Ailincăi, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de preoţi prezenţi la conferinţă. În debutul întâlnirii de la Centrul Cultural-Pastoral, Înalt Preasfinţitul Teofan a adresat un cuvânt de binecuvântare, în care a făcut referire la scopul conferinţei şi la modalităţile de implicare a preoţilor şi preoteselor în consolidarea familiilor din parohii. "Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei (cap. 2, 12), spune: "fiind El Însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute", iar în Sfânta Evanghelie după Ioan (cap. 5, 22), Mântuitorul spune: "Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului". Dumnezeu a dat judecata Fiului, pentru că nu este purtător de fire umană, pe când Mântuitorul este. Când Hristos ne va judeca, noi nu vom putea să-I spunem: "Doamne, Tu ne judeci, dar nu ştii ce înseamnă să fii om, să-ţi fie foame, să-ţi fie sete". În Evanghelia de astăzi (n.r., luni) s-a amintit de toată drama Fiului lui Dumnezeu. Mântuitorul Hristos, fiind ispitit de foame, de sete, de trădări, ne va judeca ca oameni, având propria experienţă din timpul vieţuirii pe pământ. Preotul, fiind el însuşi ispitit în viaţa de familie, poate, celor care sunt ispitiţi, să le ajute. Preoţii şi preotesele pot să sprijine familiile enoriaşilor prin exemplul propriu", a remarcat Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan. Teme dedicate Anului omagial 2011 În continuare, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a abordat situaţiile din parohii, când mirii doresc să se căsătorească. "În unele situaţii, preotul stă de vorbă cu cei doi miri, îi spovedeşte, le explică câte ceva din Taina Cununiei. În alte situaţii, preotul se întâlneşte pentru prima dată, la biserică, cu mirii. Pornind de la necesitatea unei întâlniri a preotului cu mirii şi, eventual, cu naşii, am alocat timp acestor întâlniri pentru a vorbi despre pregătirea tinerilor pentru Taina Nunţii şi viaţa de familie", a explicat IPS Teofan. A urmat expunerea temei "Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei şi viaţa de familie", de către pr. prof. Ciprian Iftime, de la parohia Verşeşti, Protopopiatul Piatra Neamţ, spiritual în cadrul Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ. "În contextul actual, familia trece printr-o criză profundă, ca urmare a pierderii vocaţiei sale spirituale, iar recuperarea acesteia se impune ca o prioritate a lucrării misionare a Bisericii. Slăbindu-se legătura iubirii dintre om şi Dumnezeu, familia se află, astăzi, în stare confuză şi fără orizont, fără speranţă, fără sens. De aceea, trebuie cultivată sfinţenia căsătoriei, solidaritatea dintre membrii familiei, în scopul apărării şi întăririi ei în faţa provocărilor actuale ce au drept scop subminarea responsabilităţii şi a valorilor creştine, prin soluţii cum ar fi avortul, contracepţia, divorţul ş.a.m.d. (…) Preotul, prin întâlnirile cu viitorii miri, prin catehizare şi spovedanie, trebuie să dezvolte ideea că familia este un spaţiu al rugăciunii, al iubirii şi al dăruirii de sine. Este numită mica Biserică, pentru că ceea ce întreaga comunitate trăieşte în Biserică omul poate experia în cadrul restrâns al familiei. Familia, chipul tainic al Marii Biserici, este spaţiu al comuniunii omului cu Dumnezeu, al vieţuirii în Hristos şi al revărsării Darurilor Duhului Sfânt, iar prin împlinirea voii lui Dumnezeu, familia este chemată să devină spaţiu al descoperirii slavei Lui în lume", a subliniat pr. prof. Ciprian Iftime. Program special pentru preotese Între ora 11:00 şi 12:00, preoţii au discutat pe grupe, care au avut câte un moderator, despre prima întâlnire preot-miri, iar preotesele au discutat despre viaţa de familie, în general. În jurul prânzului, pr. Marius Profir, de la parohia Curături, secretar al Protopopiatului Iaşi 2, a expus în plen tema "Taina Sfântului Botez - Provocări pastorale actuale", care a fost urmată de discuţii pe grupe şi prezentarea concluziilor. Cele 65 de preotese s-au întâlnit în plen în Sala de festivităţi a Casei Pelerinul, unde a fost prezentat scopul şi obiectivele întâlnirii, după care s-au format patru grupe ce au avut ca ocrotitori sfinţi căsătoriţi: Sfinţii Dimitrie şi Evantia, Sfinţii Iustinian şi Teodora, Sfinţii Priscilla şi Acvila şi"Sfinţii Grigorie şi Nona. În grupurile de discuţii s-au dezbătut teme de actualitat ("Încercările familiei în societatea contemporană", "De unde am învăţat ce înseamnă familia?" şi "Problemele întâmpinate în cadrul familiei preotului"). În urma discuţiilor au fost identificate câteva probleme şi s-au propus soluţii pentru diminuarea acestora. O parte dintre problemele identificate sunt general valabile în familie (timp limitat pentru familie, probleme de ordin financiar). S-a vorbit, de asemenea, despre implicarea preotesei în activităţile misionare ale parohiei. "Am considerat necesar ca programul conferinţei pentru preotese să fie făcut doar de ele, întrucât înţeleg cel mai bine rolul, viaţa şi misiunea soţiei de preot. Aceasta, cu atât mai mai mult cu cât anul 2011 este dedicat familiei, iar familia preotului este un model şi un factor de echilibru duhovnicesc în parohie", a declarat Antoaneta Negru, organizator voluntari conferinţă preotese. "Scopul pentru care a fost organizată întâlnirea cu preotesele a fost atins" Unele familii au venit însoţite de copii. Cei mici au avut un program special, fiind amenajată o grădiniţă în aer liber, unde educatoarele preotese i-au implicat în mai multe jocuri. "Preotesele au fost bucuroase pentru că au putut să-şi împărtăşească din experienţa şi viaţa de familie şi din viaţa parohiei. Întrucât timpul alocat lucrului pe grupe a fost limitat, iar subiectele abordate au fost complexe, discuţiile au continuat pe parcursul drumeţiilor care au avut loc în timpul liber. Consider că scopul pentru care a fost organizată întâlnirea cu preotesele a fost atins, deoarece s-au legat prietenii, s-au stabilit contacte şi planuri pentru eventuale întâlniri. Preotesele s-au arătat încântate de faptul că au fost incluse în programul conferinţei", a spus Cristina Sturzu, moderator. Luni seara a fost organizat un foc de tabără. IPS Teofan, la sesiunea în plen a preoteselor Ieri-dimineaţă, IPS Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica "Buna Vestire" a Mănăstirii Durău. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de preotese prezente la întrunire. În timp ce programul preoţilor a continuat cu cea de-a patra sesiune, în care s-a discutat despre întâlnirea între preot şi naşi, preotesele s-au reunit în Sala de festivităţi a Casei Pelerinul. Întâlnirea a fost moderată de Înalt Preasfinţitul Teofan, care a răspuns mai multor întrebări adresate de soţiile preoţilor. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a remarcat că statutul de preoteasă "este un fel de hirotesie, prin faptul că a primit binecuvântare de la arhiereu, înainte de căsătorie sau la hirotonirea întru diacon sau preot a soţului". Ieri, în jurul prânzului, moderatorul principal al celor patru grupe de discuţii, preoteasa Smaranda Bujual, a prezentat în plen concluziile atelierelor.