În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Preoţii din Galaţi şi Brăila s-au întâlnit pentru pregătirea sărbătorilor pascale
Pe 7 aprilie 2009, la sediul Protoieriei Galaţi şi, respectiv, pe 9 aprilie 2009, la Protoieria Brăila, au avut loc întrunirile clerului din cele două oraşe cu PS Casian, Episcopul Dunării de Jos. Cu această ocazie s-au analizat concluziile reieşite în urma activităţilor misionare şi filantropice, desfăşurate de delegaţii Centrului Eparhial şi ai protoieriilor, în Duminica a V-a din Post, la 50 de parohii, informează Biroul de Presă şi Comunicare al Episcopiei Dunării de Jos. În cadrul respectivelor şedinţe s-au stabilit detalii privind desfăşurarea pelerinajului de Florii în toate municipiile şi localităţile rurale din cadrul Eparhiei, programul duhovnicesc din Săptămâna Patimilor, slujbele pascale din noaptea Învierii şi toată Săptămâna Luminată, precum şi programul liturgic din Duminica Tomii şi Paştele blajinilor. Un accent deosebit s-a pus pe organizarea şi desfăşurarea marelui eveniment liturgic şi duhovnicesc ce va avea loc la Galaţi în perioada 1-3 mai 2009, cu ocazia proclamării cinstirii în Biserica Ortodoxă Română a Sfântului Atanasie, patriarhul Constantinopolului şi păstor al creştinilor de la Dunărea de Jos timp de 12 ani (1642-1653). Cu această ocazie, la iniţiativa chiriarhului locului, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi prin bunăvoinţa IPS Mitropolit Pantelimon de Veria, Kampania şi Nausa (Grecia), va fi adusă la Galaţi o părticică din moaştele Sfântului Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului. Credincioşii se vor putea închina la aceste sfinte moaşte la Catedrala Dunării de Jos începând cu seara zilei de 1 mai până în data de 5 mai.