Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Preoţii reşiţeni, la Festivalul Naţional „Mare eşti, Doamne!“
Corala Protopopiatului ortodox român din Reşiţa, cu binecuvântarea Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi sub coordonarea părintelui protopop Nicolae Cătălin Mirişan, a participat luni,18 octombrie, la Festivalul naţional al corurilor de preoţi "Mare eşti, Doamne!", ediţia a II-a.
Evenimentul organizat la Turda de către Parohia Ortodoxă Oprişani II Turda, în colaborare cu Consiliul Judeţean Cluj, Primăria şi Consiliul Local Turda şi Primăria şi Consiliul Local Câmpia Turzii, a adus pe scenă Corul de cameră "Psalmodia Transylvanica" al Facultăţii de Teologie Cluj-Napoca, Corala "Iosif Naniescu" a preoţilor Protopopiatului Curtea de Argeş, Corul "Gheorghe Cucu" al preoţilor din Protopopiatul Bârlad, Corala preoţilor turdeni şi Corala Protopopiatului ortodox român din Reşiţa. Popas duhovnicesc la Turda În drumul de la Reşiţa spre Turda, corul protopopiatului reşiţean a făcut un popas duhovnicesc la moaştele sfinţilor martiri de la Aiud, primind binecuvântare şi mir izvorât de la aceste sfinte moaşte ale mucenicilor mărturisitori în timpul regimului comunist. Ajunşi în Turda, membrii corului au cunoscut activităţile filantropice ale parohiei-gazdă a festivalului şi au participat la o dezbatere în capela Centrului de Îngrijire şi Asistenţă pentru Vârstnici "Acoperământul Maicii Domnului" Turda. Părintele Dorin Sas, administratorul centrului, a subliniat sprijinul unor binefăcători din Olanda, care s-au apropiat sufleteşte de ţinuturile ardelene, implicându-se într-un efort de susţinere constantă a suportului material pentru desfăşurarea activităţilor social-filantropice din cadrul centrului. În cadrul festivalului, corala preoţilor din Reşiţa, formată din doar 13 persoane, a impresionat prin acurateţe, forţă expresivă şi omogenitate în prestaţia scenică. Parintele profesor dr. Vasile Stanciu de la Cluj, directorul festivalului, a denumit Turda "Capitala muzicii bisericeşti corale". IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, invitat de onoare al festivalului, a evocat sfinţenia intrinsecă a ţinutului transilvănean, presărat la tot pasul cu moaşte de sfinţi, un pământ binecuvântat care păstrează ca semn vizibil, printre altele, şi apele bogate mineral şi tămăduitoare. Înalt Preasfinţia Sa a asemănat Turda cu "un Ierusalim românesc din care răsare lumina lui Hristos, unde David reiterează cuvintele "Cânta-voi, Dumnezeului meu cât voi fi! ". Această cântare în rugăciune sau cântare în sine, vine în prelungirea acelei aduceri-aminte paradisiace a protopărinţilor noştri, care în starea iniţială au cântat cu îngerii, iar după cădere, prin noi, îşi reiau aceeaşi vocaţie doxologică". Părintele Dorin Sas a spus că "această rugăciune cântată trebuie să se constituie într-un mesaj de pace, frăţietate, unitate, solidaritate între preoţi, care sunt apostolii lui Hristos, sare şi lumină a pământului". La final, Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a spus că rodul scontat al acestei acţiuni spiritual-culturale la un nivel interparhial a fost sporirea vieţii duhovniceşti prin artă sacră. Pentru preoţii reşiţeni participarea la acest festival a constituit un bun prilej de a lega prietenii şi de a iniţia frumoase dialoguri corale pe teme din repertoriul religios şi tradiţional sau popular-laic.