Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Preotul Dimitrie Bejan - mărturisitor al credinţei ortodoxe“, a III-a ediţie, la Hârlău
La Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Hârlău a avut loc ieri a treia ediţie a Simpozionului „Preotul Dimitrie Bejan - mărturisitor al credinţei ortodoxe“. Au participat preoţi, profesori şi elevi care au susţinut referate şi au vorbit despre pr. Dimitrie Bejan.
În cadrul simpozionului a fost lansată cartea „Simple povestiri“, a pr. Dimitrie Bejan, apărută la Editura TRINITAS cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În deschiderea întrunirii moderate de prof. Mirela Purcel, invitaţii s-au bucurat de cuvântul de bun venit din partea prof. Aurel Neicu, directorul Liceului Teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Hârlău, care a mulţumit tuturor celor prezenţi la simpozionul dedicat pr. Dimitrie Bejan, remarcând, în acelaşi timp, buna colaborare dintre Protopopiatul Hârlău şi liceul pe care îl conduce. Pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, a reliefat, în alocuţiunea sa, câteva aspecte din viaţa pr. Dimitrie Bejan, desprinse din scrierile fostului preot hârlăuan. „Cărţile pr. Dimitrie Bejan nu se citesc într-un timp îndelungat. În momentul în care începi să citeşti o carte de-a părintelui, în cel mult trei zile o termini de lecturat, pentru că firul povestirii este atât de interesant şi atât de captivant, încât nu mai poţi face altceva. Voi, cei tineri, să fiţi următori ai credinţei pr. Dimitrie Bejan. Fără suportul acesta al credinţei, părintele n-ar fi rezistat în Siberia sau în închisorile comuniste de la noi din ţară. Părintele Dimitrie Bejan nu a lepădat credinţa şi, mai mult de atât, a îmbărbătat pe alţii, a spovedit mulţime de oşteni în vremea când era preot militar, a spovedit şi împărtăşit mulţi dintre deţinuţii ghetourilor comuniste“, a spus pr. Nicolae Crăciun. „A mărturisit toată viaţa, cu orice preţ, credinţa ortodoxă“ Binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan a fost transmisă de pr. Sebastian Teacu, inspector pentru cateheză parohială din partea Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a punctat faptul că pr. Dimitrie Bejan a fost un mărturisitor al credinţei ortodoxe. „Pr. Dimitrie Bejan a mărturisit toată viaţa, cu orice preţ, credinţa ortodoxă. Folosul care ne vine, nouă, din aducerea aminte a acelora care au marcat istoria credinţei este tocmai că avem în faţă modele vii“, a remarcat pr. Sebastian Teacu. În cadrul simpozionului au mai susţinut alocuţiuni şi referate pr. Emil Ojog de la parohia Bivolari, monahul Ghenadie de la Mănăstirea Sihăstria, prof. Olga Pârâială, prof. Ştefania Burican, precum şi elevi ai Liceului „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Hârlău. A urmat un program religios care a cuprins cântări din Postul Mare şi recitări de poezii scrise în închisorile comuniste, program susţinut de un grup de elevi ai Liceului „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Hârlău. O carte pentru tineri După evocările preoţilor, profesorilor şi elevilor care l-au cunoscut personal sau prin ceea ce a scris pe pr. Dimitrie Bejan, a fost lansată cartea „Simple povestiri“. Florin Pâslaru, redactor la Editura TRINITAS Iaşi, a fost cel care s-a ocupat de strângerea materialului şi editarea cărţii. „Cartea «Simple povestiri» rememorează perioada de dinainte de detenţie. Veţi cunoaşte, parcurgându-i paginile, un alt chip al pr. Dimitrie Bejan, un părinte tânăr, exuberant, plin de viaţă, deschis către cultură, către cunoaştere. Tot în această carte, pr. Dimitrie Bejan vorbeşte şi despre experienţele pe care le-a avut ca tânăr teolog şi ca preot, cu foarte mulţi dintre tinerii elevi pe care i-a avut pe când era profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi la Facultatea de Istorie din Bucureşti. Experienţele pe care părintele le rememorează în această carte sunt emblematice pentru tinerii de astăzi. Este o carte în care poţi redescoperi pasiunea pentru viaţă, pentru cultură sau curajul de a-ţi afirma personalitatea, propriile valori naţionale. Tinerii pot găsi îndemnuri pentru ceea ce ar trebui să fie astăzi, într-o lume în care ne lipsesc modelele, într-o lume în care suntem extrem de dezorientaţi. Institutul Cultural-Misionar TRINITAS, împreună cu Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, îşi propune să reediteze toate lucrările pr. Dimitrie Bejan“, a subliniat Florin Pâslaru. Cornelia Anichitei, nepoată a pr. Dimitrie Bejan, a spus câteva cuvinte despre înfiinţarea Asociaţiei „Dimitrie Bejan“ în Hârlău şi despre o carte ce va apărea în curând şi care va cuprinde amintiri din viaţa părintelui. Participanţii la simpozion au asistat apoi la vernisajul expoziţiilor de icoane pe sticlă, urmând ca, mai apoi, să aibă loc premierea elevilor care au scris poezii în cadrul concursului „Patimile, răstignirea, moartea şi Învierea Mântuitorului“. Premiile şcolarilor au fost oferite de parohia Pârcovaci, Protopopiatul Hârlău şi Editura TRINITAS. Simpozionul s-a încheiat cu o slujbă de pomenire la mormântul pr. Dimitrie Bejan, aflat în oraşul Hârlău.