Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Preotul Ioan Săvescu a trecut la cele veşnice
Sâmbătă, 14 iulie 2012, PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a fost prezent în Parohia Topolovăţu Mare, din Protopopiatul Lugoj, pentru a conduce pe ultimul drum pe cel care a fost preotul şi duhovnicul parohiei, preotul iconom stavrofor Ioan Săvescu. PS Paisie a oficiat slujba înmormântării înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, de pr. Cristian Pavel, consilier economic la Arhiepiscopia Timişoarei, părintele protopop Ioan Cerbu, din Protopopiatul Lugoj, şi de mulţi preoţi slujitori din parohiile învecinate şi din Timişoara. Pr. Ioan Săvescu a fost înmormântat după o rânduială specială, specifică preoţilor şi diaconilor de mir, în curtea bisericii. Preacucernicul părinte Ioan a trecut la Domnul răpus de leucemie, o boală necruţătoare, la vârsta de 58 de ani. A fost un preot bun, un lucrător iscusit în ţarina Domnului, cu mare dragoste de cele sfinte. Părintele Ioan Săvescu a fost licenţiat al Institutului Teologic de grad universitar Sibiu, absolvit în anul 1985. În ultima perioadă a urmat cursurile de studii postuniversitare de masterat la specializarea Istorie şi interconfesionalism, în cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, absolvit în anul 2008.



.jpg)
