În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Preşedintele Parlamentului Greciei, în vizită la Patriarhia Română
În ziua de 4 mai 2011, la Palatul Patriarhiei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit vizita Excelenţei Sale domnul Filippos Petsalnikos, preşedintele Parlamentului Republicii Elene. La întrevedere a participat şi ambasadorul Republicii Elene la Bucureşti, Excelenţa Sa domnul Georgios Poukamissas.
Preşedintele Parlamentului Republicii Elene a mulţumit pentru primire şi a subliniat importanţa relaţiilor tradiţionale bisericeşti, culturale, educaţionale, economice şi politice de prietenie dintre cele două ţări şi popoare. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a apreciat relaţiile de frăţietate dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodoxă a Greciei şi a subliniat faptul că cele două popoare şi ţări ortodoxe, membre ale Uniunii Europene, trebuie să-şi intensifice cooperarea pentru a da o mărturie comună a credinţei şi valorilor lor culturale şi spirituale în context european. În timpul întrevederii au mai fost abordate unele aspecte ale relaţiilor dintre Stat şi Culte în România. În acest context, Patriarhul României a subliniat faptul că în ţara noastră Cultele sunt autonome, dar cooperează cu Statul pentru înfăptuirea binelui comun în societate. Biroul de presă al Patriarhiei Române Ortodoxia, unul dintre cei mai importanţi stâlpi pentru relaţiile greco-române La finalul întâlnirii delegaţiei greceşti cu Patriarhul României, Excelenţa Sa Filippos Petsalnikos, preşedintele Parlamentului Republicii Elene, ne-a spus câteva cuvinte despre scopul întâlnirii şi despre importanţa cultivării relaţiilor dintre cele două state şi dintr-o perspectivă religioasă. "Am venit în România la invitaţia oficială a Senatului României şi mi s-a dat astfel posibilitatea de a ne întâlni cu conducerea politică a acestei ţări şi, în acelaşi timp, de a schimba păreri în ceea ce priveşte problemele de interes comun între România şi Grecia, două state cu relaţii îndelungate de prietenie, două ţări care acum sunt surori în Uniunea Europeană, fapt care deschide noi orizonturi de colaborare. Aş spune că există două punţi vii între România şi Grecia: în primul rând, muncitorii români care muncesc în Grecia şi, în al doilea rând, comunitatea elenă de aici, care creează aceste angajamente şi această înfrăţire foarte strânsă între cele două state. Bineînţeles, unul dintre cei mai importanţi stâlpi pentru relaţiile dintre cele două popoare îl constituie Ortodoxia şi, de aceea, pentru mine era de la sine înţeles că trebuie să am o întâlnire cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pentru că trebuie să ne gândim nu numai la dezvoltarea relaţiilor din punct de vedere economic, ci trebuie dezvoltate relaţii mult mai profunde în ceea ce priveşte domeniul învăţământului şi domeniul cultural. În urma întâlnirii cu Patriarhul României, am constatat că aprecierile noastre coincid şi că relaţiile foarte bune între Bisericile celor două ţări adaugă un cadru cât mai bun relaţiilor bilaterale", ne-a declarat Excelenţa Sa Filippos Petsalnikos. (Gheorghe-Cristian Popa)