Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Prezenţă arhierească în parohia vasluiană Viltoteşti
În seara zilei de sâmbătă, 5 decembrie, în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Vecerniei Mari și Litiei în Parohia Viltotești, Protopopiatul Bârlad, cu prilejul hramului sfântului locaș, informează Biroul de presă al eparhiei.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele inspector Cristian Roșu, părintele protopop Vasile Lăiu și părintele paroh Gheorghiță Simionescu. În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinţia Sa a vorbit despre dragostea față de semeni manifestată de Sfântul Nicolae, despre care a afirmat că era o materializare a credinței sale în Dumnezeu. De asemenea, ierarhul Hușilor a amintit despre modul concret în care trebuie să se materializeze dragostea pe care o avem față de Dumnezeu: „Sfântul Nicolae a pătruns în conștiința Bisericii ca fiind cel milostiv, bun cu cei sărmani. Așa rămâne în inima fiecărui credincios. Noi am preluat această bunătate a Sfântului Nicolae și încercăm să o manifestăm față de cei sărmani. Cel care își urăște aproapele, dar spune că Îl iubește pe Dumnezeu sau că este credincios, este ipocrit. Dragostea față de semeni se manifestă mai ales atunci când aceștia au nevoie de ajutor, de sensibilitatea, delicatețea și gingășia noastră. Sfântul Nicolae a înțeles și a trăit în chip deplin această dragoste față de Dumnezeu, pentru că a avut o credință puternică. El mai este numit şi icoană a blândeții. Să ne verificăm credința! Câtă credință în Dumnezeu, atâta iubire față de El. Câtă iubire față de El, atâta iubire și față de semeni. Sursa dragostei dintre noi, oamenii, este dragostea dumnezeiască”.



.jpg)
