Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit marţi, 6 august 2013, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Slatina din judeţul Suceava. La acest moment de sărbătoare au participat credincioşi din satele apropiate şi pelerini aflaţi în pelerinaj în Bucovina. Din soborul preoţilor au făcut parte părinţi stareţi de la mănăstirile din judeţul Suceava, precum şi slujitorii sfintelor altare din parohiile din jur. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, IPS Pimen a accentuat că viaţa de sfinţenie se dobândeşte prin Taina Spovedaniei şi prin primirea Sfintei Împărtăşanii.