Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Prezentarea cărţii „Ctitorii brâncoveneşti“
Lucrarea „Ctitorii brâncoveneşti. Elemente de artă eclesială medievală (sec. al XVII-lea şi al XVIII-lea)“, publicată recent la Editura „Cuvântul Vieţii“ a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, a fost prezentată luni, 15 decembrie, în cadrul unui eveniment cultural organizat în cooperare cu Cenaclul „Sfântul Simeon Noul Teolog“, la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti. Evenimentul a avut loc în Sala de lectură „Teodor M. Popescu“ a facultăţii, a fost moderat de pr. lect. dr. Gheorghe Holbea, prodecanul Facultăţii de Teologie, şi a cuprins trei prezentări: monahia Atanasia Văetişi, redactor al lucrării, „Chipul Sfântului Constantin Brâncoveanu: de la tabloul votiv la icoană“; lect. dr. Vlad Bedros, unul dintre cei opt autori ai volumului „Stilul brâncovenesc şi stilul neo-românesc“; pr. Alexandru-Atanase Barna, consilier eparhial şi editorul lucrării, a prezentat volumul. În cadrul evenimentului studenţii teologi au susţinut un scurt concert de colinde.



.jpg)
