Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Prima operaţie oftalmologică la Spitalul „Providenţa”
La Spitalul "Providenţa" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei s-a inaugurat ieri sala de operaţie din cadrul blocului operator, compartimentul de Oftalmologie. Noua secţie a fost sfinţită la sfârşitul lunii februarie de pr. Ionel Roată, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Compartimentul de Oftalmologie al Spitalului "Providenţa" din Iaşi a fost inagurat ieri-dimineaţă prin realizarea primei operaţii de către dr. Georgeta Macovei, medic primar oftalmolog al spitalului. Stratonia Iacob, pacienta care s-a operat ieri, a avut depozite în cantusul intern al ochiului. "Nici un medic nu mi-a recomandat să fac această operaţie, deşi am probleme de cinci ani cu xantelasmele. Am avut încredere deplină în doamna doctor Georgeta Macovei, care mi-a spus că pot scăpa de xantelasme prin operaţie. Este prima dată când vin aici. Am rămas impresionată încă de la intrare de condiţiile şi de felul în care personalul se comportă cu oamenii", a declarat Stratonia Iacob.
Intervenţii chirurgicale pentru adulţi şi copii
Dotarea sălii de operaţie a compartimentului de Oftalmologie corespunde standardelor europene. Cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă se vor putea realiza intervenţii chirurgicale atât pentru adulţi, cu sau fără anestezie generală, cât şi pentru copii, cu anestezie generală. La ora actuală se pot face intervenţii chirurgicale pentru anexele globului ocular, pentru segmentul anterior pe cornee, cristalin, glaucom. Pentru copii se pot face intervenţii chirurgicale de cataractă şi de strabism. "Ţin să le mulţumesc pe această cale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în timpul căruia a început construirea acestui spital, dar şi Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a continuat această lucrare, astfel încât să ajungem la finalizarea organizării acestui spital, care poate asigura o asistenţă medicală de un înalt profesionalism. Sf. Ap. Matei spune, în cap. 6, 33: "Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat". Îmi doresc să mergem înainte şi Dumnezeu să ne ajute. Sunt convinsă că vom avea mult succes", ne-a mărturisit dr. Georgeta Macovei.



.jpg)
