Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Prima slujire la Portogruaro
Duminică, 4 decembrie, a avut loc prima Sfântă Liturghie pentru românii ortodocşi din Portogruaro, Italia, informează Episcopia Ortodoxă Română a Italiei prin diaconul Marius Manea. Comunitatea românilor din această localitate se bucură începând cu acea dată de un nou lăcaş de închinare, pus la dispoziţie de către Giuseppe Pellegrini, Episcopul catolic de Pordenone şi Concordia Sagittaria, prin contract de comodat gratuit. Prin grija părintelui protopop Avram Matei, parohul Bisericii "Sfânta Lucia" din Veneţia şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, pe teritoriul provinciei Veneţia au fost deschise până acum patru parohii: Veneţia, San Dona Di Piave, Chioggia şi Portogruaro, precum şi două filii la Mirano şi Noale.



.jpg)
