După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Primăria clujeană a renunţat la crematoriul uman din cimitirul Mănăştur
În şedinţa Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca de joi, 19 ianuarie, a fost votată revocarea hotărârii de asociere cu firma specializată pentru realizarea unui crematoriu uman în cimitirul Mănăştur. Decizia a fost luată după aproape două ore de discuţii, timp în care reprezentanţii locuitorilor din Mănăştur au putut să-şi exprime punctul de vedere.
Revocarea hotărârii de consiliu prin care municipiul Cluj-Napoca s-a asociat cu o firmă pentru construirea unui crematoriu uman în cimitirul Mănăştur a stârnit discuţii aprinse între consilieri. Primarul interimar al Clujului, Radu Moisin, şi-a exprimat poziţia împotriva realizării unui crematoriu, oriunde s-ar dori acest lucru: "În judeţ sunt 75 de comune, şi nu văd de ce o firmă ar vrea să meargă în una din aceste comune, pentru că oriunde s-ar propune, ar exista cetăţeni care să se opună construirii unui crematoriu. Mutarea crematoriului ar însemna doar mutarea problemelor, oriunde sunt zone locuite. Subiectul crematoriului în Cluj-Napoca ar trebui închis pentru totdeauna", a arătat primarul interimar al municipiului. Decizia este conform dorinţei exprimate de către credincioşii ortodocşi din zonă prin marşul tăcerii organizat în data de 11 ianuarie. Aceeaşi poziţie împotriva construirii crematoriului a fost exprimată într-un comunicat de presă, din luna decembrie, al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, şi în întâlnirile cu presa ale Înalt Preasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. (Pr. Florin-Cătălin Ghiţ)



.jpg)
