Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Primăvara credinţei ortodoxe, sărbătorită în Protopopiatul Oneşti
Protopopiatul Oneşti a organizat în Duminica Ortodoxiei o procesiune dedicată sfintelor icoane şi mărturisirii credinţei ortodoxe. Preoţii din mai multe parohii ale protoieriei, însoţiţi de enoriaşii pe care îi păstoresc, s-au rugat timp de câteva ore împreună. Procesiunea a început de la Biserica „Buna Vestire“ - Răducanu din Târgu Ocna şi s-a încheiat la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Precista.
Peste 500 de credincioşi au participat duminică, 9 martie 2014, la o procesiune dedicată Duminicii Ortodoxiei. Manifestarea a avut loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în oraşul Târgu Ocna. După cum ne-a relatat pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, la procesiune au participat atât enoriaşii din Târgu Ocna, cât şi cei din parohiile învecinate. Sfintele icoane au fost purtate în pelerinaj de la Biserica „Buna Vestire“ - Răducanu din Târgu Ocna spre Biserica „Sfinţii Voievozi“ şi spre Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Precista. „În cadrul procesiunii ne-am rugat pentru tot sufletul cel întristat şi necăjit, care are trebuinţă şi folosinţă de la Dumnezeu. Ne-am rugat pentru binele poporului român şi de pretutindeni. Am citit capitolul 10 de la Sfântul Evanghelist Matei, împărţit pe trei pericope, în care se relatează alegerea Sfinţilor Apostoli şi trimiterea lor la propovăduire. Am avut parte de o procesiune plăcută, liniştitoare, odihnitoare, la care au participat peste 500 de credincioşi. Foarte multe persoane au ieşit la ferestre şi porţi pentru a ne întâmpina, neputând să ne însoţească din binecuvântate pricini. A fost o zi înălţătoare în care am sărbătorit primăvara credinţei noastre“, a remarcat pr. protopop Constantin Alupei, care a mulţumit Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul pentru că a binecuvântat procesiunea din Duminica Ortodoxiei în Protopopiatul Oneşti. Duminica Ortodoxiei a adus multe bucurii şi binecuvântări, mai ales că în biserici s-a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2014. „Această duminică ne-a oferit din nou posibilitatea de a ne manifesta în procesiuni şi de a avea în inimile noastre icoanele cu Mântuitorul Hristos şi cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Credinţa ortodoxă a fost manifestată de credincioşii din Târgu Ocna şi din împrejurimi printr-o binecuvântată procesiune. Chiar dacă a fost organizat acest eveniment deosebit în zona noastră, Protopopiatul Oneşti a avut reprezentanţi la marea procesiune din Duminica Ortodoxiei, organizată la Roman în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul. La Roman, la Târgu Ocna şi în alte localităţi din ţara noastră, credincioşii au arătat faţă de sfintele icoane preţuire, iubire, nădejde şi credinţă“, a adăugat pr. protopop Constantin Alupei.



.jpg)
