Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Primii colindători pe Colina Patriarhiei
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit joi, 13 decembrie, la Palatul Patriarhiei, două grupuri de colindători din Bucureşti. Primii care au adus vestea Naşterii Domnului pe Colina Patriarhiei au fost copiii de la grupa mijlocie a Grădiniţei Nr. 187 din Capitală, care au oferit Patriarhului României un mic buchet de colinde tradiţionale româneşti. Al doilea grup de colindători a fost format din studenţi, membri ai Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), însoţiţi de părintele Vasile Gavrilă, parohul Bisericii "Sfântul Nicolae" - Ghica (paraclis universitar). Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a binecuvântat şi i-a încurajat în activitatea pe care o desfăşoară în facultăţile din Capitală şi din toată ţara. "Ne bucurăm că studenţi de la diferite facultăţi păstrează tradiţia românească a cântărilor de vestire a iubirii milostive a lui Dumnezeu prin Naşterea Fiului Său cel veşnic, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor", a spus Patriarhul României. În zilele următoare, tinerii din ASCOR vor vesti Naşterea Domnului la mai multe instituţii medicale şi culturale din Capitală. Potrivit tradiţiei, ambele grupuri de colindători au fost răsplătite, la final, cu daruri.



.jpg)
