În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Principele Radu a lansat o carte la Alba Iulia
Principele Radu şi-a lansat miercuri, 11 septembrie, la Alba Iulia, volumul „Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003“, în prezenţa unor oficialităţi locale şi judeţene.
Galeriile de artă din Alba Iulia au organizat un eveniment cultural de referinţă pentru lumea publicistică, miercuri, 11 septembrie. În colaborare cu Curtea Veche Publishing şi cu Librăria Humanitas a fost lansat volumul de carte „Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003“, autor fiind Principele Radu al României.
Lansarea a avut loc în prezenţa Alteţei Sale Regale. Astfel, la Alba Iulia a debutat primul eveniment dintr-un lung şir de lansări prin ţară. Deschiderea evenimentului a fost făcută de Mioara Pop, director al Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga“.
„Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003“ a Principelui Radu al României constituie un jurnal „pe sărite“, în care aventura spirituală a actorului se îmbină cu destinul omului de stat, devenit membru al Casei Regale a României. Misiunea sa, aceea de a propovădui valorile, numele şi spiritualitatea românească în lume, de a fi ambasador al ţării pentru reintegrarea ei în familia căreia de drept îi aparţine, lumea democratică, devine un scop şi o datorie umană, pe care o împlineşte cu devotament alături de întreaga Casă Regală a României.
Cele trei poduri din titlul cărţii fac referire la trei treceri diferite, concomitente şi primordiale în viaţa Alteţei Sale Regale: trecerea dintr-un mileniu în altul, trecerea de la o Românie comunistă la lumea liberă, trecerea de la condiţia de actor la cea de principe regal.
„Este o lucrare apăsat subiectivă, dar prezintă o poveste de viaţă destul de neobişnuită. Mă simt obligat faţă de societate să vorbesc despre aceste lucruri. Sfertul de secol despre care cartea vorbeşte mi-a oferit o sumedenie de ocazii de a fi mândru de familia şi de ţara mea, precum şi de timpul meu. (…) Aducerea între paginile cărţii a acestor gânduri este şi un fel de a mulţumi pentru tot ceea ce am primit. Un personaj de film spunea, acum vreo douăzeci de ani: «Ceea ce primeşti la naştere este un dar de la Dumnezeu. Ceea ce faci cu ceea ce primeşti este darul tău către Dumnezeu»“, a spus Principele Radu. (Alin V. Goga)