Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Priveghere în cinstea Sfântului Maxim Mărturisitorul la Catedrala Mitropolitană din Iaşi
2010
Prima slujbă de Priveghere din programul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, închinată Sfântului Maxim Mărturisitorul, Sfântului Filip, Sfântului Cuv. Teofan Mărturisitorul şi celor dimpreună cu dânşii, a avut loc duminică,10 octombrie, informează mmb.ro. Slujba a fost oficiată de protos. Metodie Oprică, stareţul Mănăstirii Hlincea din judeţul Iaşi, alături de un sobor de şapte preoţi şi diaconi. Corul "Basileus" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Vasile cel Mare", dirijat de diac. prof. Mihai Ursache şi pr. prof. Iulian Zaltariov, a dat răspunsurile la strană. Rânduiala slujbei Privegherii a cuprins Ceasul IX, Vecernia, Litia, Utrenia şi catismele. În tot acest timp pelerinii au continuat să treacă pe sub baldachinul din curtea Catedralei mitropolitane din Iaşi pentru a se închina moaştelor Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Maxim Mărturisitorul. Astăzi, începând cu ora 9:30, slujba Sfintei Liturghii de la Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.



.jpg)
