În ziua de 6 februarie a Anului omagial al pastorației familiei creștine și Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar, la Catedrala Patriarhală din București a fost recunoscută în mod public și solemn sfințenia a 16 femei de neam român care s‑au făcut pildă prin viețuirea lor în multe momente ale istoriei poporului nostru. Proclamarea generală a canonizării acestora a avut loc la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în lăcașul de închinare de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu 53 de ierarhi membri ai Sfântului Sinod.
Procesiune cu flori și cruci în Episcopia Caransebeșului
În satul Ciudanoviţa, aflat pe Valea Caraşului, în judeţul Caraş-Severin, s-a desfăşurat joi, 22 aprilie, tradiţionala procesiune „Drumul Crucii”, la care a fost prezent şi Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Au participat credincioşi din localitate şi autorităţi locale. Înainte de începerea procesiunii, Preasfinţia Sa a săvârşit în curtea Capelei „Adormirea Maicii Domnului” din Ciudanoviţa o slujbă de pomenire pentru minerii mutaţi la Domnul care au lucrat în trecut în localitate. Cu această ocazie, ierarhul a sfinţit ramuri de salcie şi mai multe cruci, împărțite apoi credincioşilor prezenţi, care le-au purtat în mâini pe tot parcursul procesiunii. Pornind de la lăcaşul de închinare, credincioşii însoţiţi de chiriarh au urcat spre locul numit de localnici „Dealul Golgota”. Acolo, prin osteneala părintelui paroh şi a altor ctitori, a fost ridicat un Altar de vară pe care Preasfinţia Sa l-a binecuvântat. La final, părintele Solomon Dragotă a primit distincţia de iconom stavrofor, iar toţi cei implicaţi în zidirea foişorului de vară au primit Diploma de excelenţă „Episcop Emilian Birdaș”.
![]()
Vineri, 23 aprilie, Catedrala istorică din Caransebeş şi-a cinstit unul dintre ocrotitori, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite. Sfântul Gheorghe este şi ocrotitor al municipiului Caransebeş, icoana sa fiind prezentă atât pe stema localităţii, cât şi pe cea a eparhiei.



.jpg)
