Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Procesiune cu icoana Maicii Domnului la Ploieşti
Cu prilejul prăznuirii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, începând de astăzi şi până luni, 4 iulie, la Biserica Eroilor Tineri "Înălţarea Domnului" şi "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" din Ploieşti va poposi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu trei mâini de la Mănăstirea Neamţ. Denumită "Trihirusa", icoana se numără printre cele mai importante icoane din Moldova, fiind foarte cunoscută în spiritualitatea şi cultura românească. Această icoană este folosită la diverse procesiuni şi evenimente importante şi mai cu seamă în vreme de calamităţi. Între 29 iunie şi 3 iulie, Biserica Eroilor va fi deschisă zilnic între orele 7:00 şi 24:00.



.jpg)
