Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Procesiune cu moaștele Sfântului Haralambie la Parohia Oțetari
În ziua de pomenire a Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, 10 februarie, unul dintre sfinții care au primit darul vindecării de la Dumnezeu, Biserica „Sfinții Voievozi”-Oțetari din Capitală își va sărbători ocrotitorul. Programul liturgic va debuta vineri, când la biserică va fi adusă o raclă ce adăpostește un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Sfântul odor va fi purtat în procesiune, alături de racla cu moaștele Sfântului Haralambie aflată în tezaurul sacru al parohiei, pe străzile din jurul lăcașului de cult.
Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie este ocrotitorul a numeroase lăcașuri de cult din România, sub protecția sa fiind așezată și biserica Parohiei „Sfinții Voievozi”-Oțetari din centrul Bucureștiului. Cu prilejul sărbătoririi hramului, în zilele de 9 și 10 februarie, la biserica parohială se va desfășura un bogat program liturgic și duhovnicesc: „Vom avea în mijlocul nostru moaștele Sfântului Pantelimon, care vor fi întâmpinate vineri, la ora 16:30, și vor fi așezate spre închinare, în biserică, alături de cele ale Sfântului Haralambie. Începând cu ora 17:00, vom oficia slujba Vecerniei cu Litie. În continuare, ne vom bucura de procesiunea în care vom purta cinstitele odoare ale celor doi sfinți prin mijlocul parohiei, pentru că ne dorim mijlocirea acestor mari rugători. Vom aduce apoi cinstitele moaște la biserică, așezându-le spre binecuvântare și închinare în baldachinul special amenajat din afara lăcașului, unde vor rămâne până la trecerea ultimului credincios”, a declarat pentru TRINITAS TV părintele paroh Cătălin Ciocan.
Sâmbătă, începând cu ora 8:30, vor fi săvârșite Utrenia, Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii mutați la Domnul. Fragmentul din moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie se află în biserica Parohiei Oțetari din anul 1866.



.jpg)
