Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Procesiune cu moaştele Sfântului Nifon la Craiova
La Craiova au început, miercuri seară, manifestările legate de sărbătorirea solemnă a Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului şi mitropolitul Ţării Româneşti. Mii de credincioşi au participat la procesiunea cu moaştele sfântului de la Catedrala mitropolitană "Sfântul Dumitru".
"Racla cu sfintele moaşte a fost purtată în procesiune în jurul Catedralei mitropolitane după săvârşirea slujbei Vecerniei şi a Acatistului Sfântului Nifon", a precizat corespondentul Radio TRINITAS, Gheorghe Cioiu.



.jpg)
