Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Procesiune dedicată Sfântului Nicolae, la Oneşti
Cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, în municipiul Oneşti va avea loc astăzi, 5 decembrie 2014, o procesiune. La acest eveniment religios sunt aşteptaţi să participe credincioşii din oraş, care vor pleca de la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“, de la Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ - Mal şi de la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ şi vor ajunge la Biserica „Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena“. De aici, se va merge în procesiune spre Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Oneşti. Pe parcursul pelerinajului va fi intonat troparul Sfântului Ierarh Nicolae, precum şi alte cântări religioase. De asemenea, în procesiune vor fi purtate icoane, cruci şi prapuri. „Vom fi aşteptaţi de preoţii slujitori ai bisericii care îşi va serba hramul, alăturându-ne astfel rugăciunilor ce se vor înălţa. Se va înconjura biserica şi se vor rosti ectenii şi cântări închinate Sfântului Nicolae. În continuare, se va sluji Vecernia unită cu Litia în cinstea Sfântului Nicolae, care este un aducător de echilibru în viaţa de familie“, a spus pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti. (C. Ciofu)



.jpg)
