În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Procesiune la Onești, Bacău
Protopopiatul Onești a organizat în Duminica a 3-a din Postul Mare procesiunea „Bucură-te, Sfântă Cruce, păzitoare a creștinilor” și Marșul pentru viață.
Evenimentul a debutat la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Onești, unde preoții au săvârșit Acatistul „Sfintei Cruci”, iar părintele consilier eparhial Ilarion Mâță a rostit o rugăciune compusă de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în contextul marșului tradițional pentru viață. Cei prezenți au pornit într-o procesiune pe bulevardul Republicii către Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh”-Onești. La final, părintele protopop a rostit un cuvânt de învățătură, marcând importanța Sfintei Cruci în viața credincioșilor. Părintele consilier Ilarion Mâță a punctat evenimentul Pro Vita, evidențiind binecuvântarea vieții în sânul familiei și al Bisericii, ca dar neprețuit al lui Dumnezeu, oferit lumii din marea Sa iubire.



.jpg)
