În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Procesiuni închinate Maicii Domnului, de sărbătoarea Acoperământului
Credincioşii sunt aşteptaţi mâine să participe la hramurile mai multor mănăstiri şi biserici din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. La Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi şi la Mănăstirea Bisericani din judeţul Neamţ vor fi organizate procesiuni dedicate Maicii Domnului şi Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani.
Mănăstirea Bisericani din judeţul Neamţ îmbracă mâine straie de sărbătoare. Aşezarea monahală va serba atât Acoperământul Maicii Domnului, cât şi pe Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani. Slujba Privegherii dedicată celor două hramuri va începe în această seară la ora 18:30 şi va continua mâine dimineaţă cu Agheazma mică, Taina Sfântului Maslu, Ceasurile, Acatistul Acoperământului Maicii Domnului şi Sfânta Liturghie. "Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, slujba hramului se va oficia pentru prima dată în biserica nouă închinată Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac. La finalul Sfintei Liturghii va avea loc procesiunea la peştera Sfântului Cuvios Chiriac, aflată în apropierea aşezării monahale, unde se va oficia Acatistul Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac. Aşteptăm pe creştinii care doresc să se bucure şi să se hrănească sufleteşte în această zi de prăznuire la mănăstirea noastră", a spus protos. Serafim Mihali, stareţul Mănăstirii Bisericani. Biserica nouă a Mănăstirii Bisericani se află în construcţie, în perioada următoare urmând să fie împodobită cu pictură. În paralel se construieşte o casă monahală şi o clopotniţă. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, pe platoul de la Bisericani, Cuviosul ieroschimonah Iosif, cu metania din Mănăstirea Bistriţa, venit împreună cu ucenicii săi, călugări sihaştri (pustnici) de la un schit de pe Valea Iordanului, a ridicat o biserică din lemn. În anul 1476, după bătălia de la Războieni, biserica din lemn a fost jefuită şi incendiată de turci, iar în anul 1498, incendiată de tătari. Văzându-şi liniştea tulburată de desele năvăliri ale hoardelor păgâne şi rămaşi fără biserică, monahii sihaştri în frunte cu stareţul, Cuviosul Iosif, au hotărât să plece la Sfântul Munte Athos ("Grădina Maicii Domnului"). Dar, în drumul lor au fost opriţi de arătarea în chip minunat a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu într-un trunchi de stejar. Maica Domnului le-a spus să nu plece, fiindcă şi "aici e grădina mea". Cuvioşii părinţi, înfricoşaţi de această sfântă arătare, au dat ascultare poruncii şi n-au mai plecat la Athos. În stejarul unde s-a săvârşit minunea, Cuviosul Iosif a aşezat o icoană a Maicii Domnului, iar locul se numeşte până în zilele noastre "La Sfânta Iconiţă". În anul 1998, pe locul unde Maica Domnului s-a arătat Cuviosului Iosif, s-a construit un paraclis cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului". Paraclisul include trunchiul stejarului care a fost tăiat în anul 1968, în timpul regimului comunist, deoarece icoana Maicii Domnului - făcătoare de minuni - devenise loc de pelerinaj. Al doilea hram al Mănăstirii Hadâmbu Hram va fi, de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, şi la Schitul Oneaga al Mănăstirii Sihăstria Voronei din judeţul Botoşani, care va fi resfinţit mâine de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, dar şi la Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" - Boroaia din judeţul Suceava. Aici, Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi îşi serbează mâine cel de-al doilea hram. Biserica nouă a acestei aşezări monahale este închinată Acoperământului Maicii Domnului. Astăzi, la ora 16:30, va fi scoasă în procesiune icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului pentru a fi depusă spre închinare în baldachinul din incinta mănăstirii. De la ora 18:00 se va oficia slujba Vecerniei mari unită cu Litia, iar de la ora 20:00 programul liturgic va continua cu Taina Sfântului Maslu. La miezul nopţii va începe Utrenia, urmând ca mâine dimineaţă să fie săvârşite Canoanele praznicului (ora 8:00) şi Acatistul Acoperământului Maicii Domnului (8:15). Sfânta Liturghie va fi oficiată de la ora 9:30 de PS Corneliu, Episcopul Huşilor. De la ora 15:00 credincioşii vor putea să se roage în timpul Acatistului Maicii Domnului. La ora 19:00 icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi aşezată în biserica-monument a Mănăstirii Hadâmbu. Tot mâine va îmbrăca straie de sărbătoare Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" a Spitalului Clinic de Recuperare din Iaşi, Capela "Acoperământul Maicii Domnului" a parohiei "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din cartierul ieşean Galata, biserica parohiei Burdujeni, Protopopiatul Suceava 1, şi Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" - Dorna Arini, judeţul Suceava.