În jur de 30 de masteranzi din anul I ai secției „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au vizitat recent Palatul
Proclamarea locală a canonizării Sfinților Iraclie și Alexandru din Basarabia
În perioada 2-3 august 2025, la Chișinău, au avut loc manifestările dedicate proclamării locale a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Iraclie (Iraclie Flocea) și a Sfântului Preot Mucenic Alexandru (Alexandru Baltaga), doi mari mărturisitori ai credinței ortodoxe din Basarabia, recent înscriși în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.
![]()
![]()
Sâmbătă, 2 august, programul a debutat cu un pelerinaj la Mănăstirea Suruceni, unde ierarhi și credincioși s-au închinat la moaștele Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, un alt mărturisitor al credinței din veacul al XX-lea, canonizat în 2018.
![]()
![]()
Duminică, 3 august, evenimentul central a avut loc la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău, unde a fost săvârșită Sfânta Liturghie arhierească, urmată de proclamarea locală a canonizării. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, împreună cu un sobor de ierarhi din care au făcut parte: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
![]()
După otpustul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a dat citire Tomosului de canonizare a Sfântului Cuvios Iraclie, iar Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a dat glas Tomosului de canonizare a Sfântului Preot Mucenic Alexandru. Acestui moment solemn i-au urmat prezentarea și cinstirea icoanelor celor doi sfinți. În continuare, cu binecuvântarea PF Părinte Patriarh Daniel, PS Părinte Episcop Veniamin a oferit în dar Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Petru un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Iraclie, pentru a rămâne spre închinare la Chișinău.
![]()
![]()
În încheiere, IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a dat citire cuvântului de binecuvântare și învățătură transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la acest moment important din viața Mitropoliei Basarabiei.
Canonizarea celor doi sfinți din Basarabia a avut loc în contextul Centenarului Patriarhiei Române și al Mitropoliei Basarabiei. Proclamarea generală a canonizării celor 16 sfinți, printre care și Iraclie și Alexandru, a avut loc în data de 4 februarie 2025, la Catedrala Patriarhală din București, cu ocazia aniversării a 100 de ani de patriarhat. Ulterior acesteia, eparhiile care au propus canonizarea sfinților desfășoară proclamări locale, precum cea din capitala Republicii Moldova.
![]()
![]()
În acest context, membrilor Administrației eparhiale din Arhiepiscopia Chișinăului le-a fost oferită de către IPS Părinte Petru Crucea Centenarului, din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
În cuvântul de încheiere, IPS Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh pentru dragostea și purtarea de grijă față de credincioșii și clericii din Basarabia. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit tuturor ierarhilor, preoților și credincioșilor prezenți la acest moment istoric.
![]()
![]()
Manifestarea de astăzi de la Chișinău a reprezentat o împlinire firească a proclamării solemne de la București, ca semn de cinstire pentru viața, slujirea și jertfa celor doi sfinți în vremuri de grea încercare pentru Biserica din Basarabia.






.jpg)
