Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Profesorii de religie gălăţeni, binecuvântaţi de IPS Casian
La Centrul Eparhial din Galaţi a avut loc marţi, 21 iunie, întrunirea profesorilor de religie înscrişi pentru examenul de titularizare, sesiunea iulie 2011, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Cu această ocazie, aceştia au primit binecuvântare din partea Înalt Preasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pentru ocuparea catedrelor vacante din judeţele Galaţi şi Brăila. Programul a debutat cu participarea tuturor cadrelor didactice la slujba Sfintei Liturghii oficiată în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi.



.jpg)
