Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Profesorul Felmy în conferinţă
La Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, prof. dr. Karl Christian Felmy susţine astăzi conferinţa "Memorie şi speranţă în anaforaua Dumnezeieştii Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare". Evenimentul se va desfăşura în amfiteatrul "Dumitru Stăniloae" şi va începe la ora 10:00. În introducerea prelegerii, părintele prodecan Daniel Benga va face o scurtă prezentare a vieţii şi activităţii eruditului profesor de teologie. Karl Christian Felmy este unul din cei mai mari teologi ortodocşi şi este autorul unei opere de înaltă ţinută academică. Are o serie întreagă de cărţi teologice publicate în limba română şi numeroase studii şi texte traduse în volume şi reviste ale BOR. Profesorul Felmy s-a născut în tradiţia luterană, a primit botezul în Biserica Ortodoxă Rusă şi, în curând, va primi taina diaconiei.



.jpg)
