În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Program artistic la Parohia Sfântul Nicolae-Tabacu
În prima duminică după Paşti, după ce au participat la Sfânta Litughie, 50 de copii de la Parohia Sfântul Nicolae-Tabacu, Protoieria II Capitală, implicaţi în proiectul "Hristos împătăşit copiilor", au prezentat un program artistic de cântece şi poezii închinat Praznicului Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. În începutul programului, copii au cântat "Hristos a înviat!" în limbile română şi greacă. "Prin interpretarea lor plină de căldură, au transmis tuturor persoanelor, aflate în biserică, o bucăţică din sufletul lor curat şi plin de dragoste pentru Hristos", ne-a spus doamna Roxana Predoiu, membră a comitetului parohial responsabilă cu activităţile educative şi culturale. La sfârşitul programului, părintele paroh a oferit copiilor câte un CD cu istorioare duhovniceşti şi câte un pachet cu dulciuri şi fructe. "Copiii din parohia noastră obişnuiesc să susţină astfel de programe artistice cu ocazia marilor praznice ale Bisericii. În cadrul catehezelor care se fac în mod regulat în parohie se face şi pregătirea lor pentru aceste programe iar pentru copii este o mare bucurie pe care o împărtăşesc şi părinţilor şi tuturor creştinilor care vin în biserica noastră", ne-a spus părintele paroh Ioan Vladimir Vlaicu.