Sub genericul „Hristos se naşte, slăviţi‑L”, duminică, 15 decembrie, în Sala Mare a Palatului Culturii „Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a avut loc tradiționalul concert de colinde susținut
Programul manifestărilor religios-culturale de la Biserica Icoanei din Capitală
În perioada 16-21 martie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Biserica Icoanei din Bucureşti va avea loc cea de a 19-a ediţie a manifestării religios-culturale intitulate: „Icoana - fereastră spre Dumnezeu”, organizată de Arhiepiscopia Bucureştilor şi Protoieria Sector 2 Capitală, în colaborare cu Primăria Sectorului 2. Miercuri, 16 martie, de la ora 18:30, la Biserica Icoanei, diac. lector dr. Adrian Sorin Mihalache de la Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iaşi va susţine conferinţa cu tema „H(Rana) devenirii noastre. Neuroștiințele vieții spirituale și Filocalia, despre câteva remedii pentru restaurarea vieții”. În a doua seară, joi, tot de la ora 18:30, se va desfăşura conferinţa cu tema „Dimensiunea rituală a Ortodoxiei”, susţinută de pr. prof. dr. Gheorghe Holbea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Icoana Maicii Domnului de la Mitropolia Clujului, Maramureşului și Sălajului va fi adusă la Bucureşti şi aşezată spre închinare la Biserica Icoanei vineri, la ora 15:00. Iar de la ora 18:30, se va desfăşura conferinţa cu tema „Sfintele icoane - mărturisirea ortodoxă”, susţinută de pr. lector dr. Mihai Aurel, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Sâmbătă, 19 martie, începând cu ora 17:00, va fi oficiată slujba Vecerniei, iar de la ora 18:30 va avea loc procesiunea „Lumina Ortodoxiei” în jurul Parcului Icoanei din apropierea bisericii. Cea de a doua procesiune, „Icoana - fereastră spre Dumnezeu”, va avea loc duminică, 20 martie, la ora 13:30, în jurul Parcului Icoanei. Procesiunea se va încheia cu sfinţirea icoanelor purtate de credincioşi.