Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Programul slujbelor la Catedrala patriarhală
Săptămâna Sfintelor Pătimiri aduce un program liturgic special la Catedrala patriarhală din Bucureşti, unde credincioşii sunt aşteptaţi la slujbele de seară, care marchează în fiecare zi apropierea Mântuitorului de suferinţele Crucii.
Pentru a oferi posibilitatea credincioşilor care lucrează de a participa la slujbele de seară specifice săptămânii Sfintelor Pătimiri, slujba Deniilor se săvârşeşte în fiecare zi din săptămâna aceasta la Catedrala patriarhală de la ora 17:00. „Toate deniile încep cu o oră mai târziu decât programul obişnuit de seară de la catedrală, pentru că bucureştenii, la fel ca locuitorii marilor oraşe, au un program special faţă de locuitorii din aşezările rurale, unde oamenii au ritm de viaţă mai aşezat. Astfel, cei care îşi încheie activitatea la serviciu pot participa imediat la denii, la a căror programare am ţinut cont că unii dintre ei trebuie să se întoarcă la sfârşitul zilei în diferite locuri ale Capitalei, care, în numeroase cazuri, se află la mai mare distanţă faţă de Catedrala patriarhală“, ne-a spus părintele arhim. Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Marţi şi miercuri dimineaţa se oficiază la catedrală ultimele două Sfinte Liturghii ale Darurilor înainte sfinţite din Postul Mare de anul acesta. Conform rânduielii, aceste slujbe se fac împreună cu Ceasurile zilelor respective şi cu citiri din Sfintele Evanghelii. „Joi dimineaţa, se oficiază începând cu ora 9:00, la Catedrala patriarhală, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu slujba Vecerniei zilei de vineri. Seara, de la ora 17:00, se săvârşeşte denia celor 12 Evanghelii, împreună cu rânduiala scoaterii Sfintei Cruci din altar şi cu toate celelalte specifice zilei respective“, ne-a spus părintele arhim. Timotei Aioanei. Deoarece vineri este zi aliturgică, părintele arhimandrit ne-a spus că la Catedrala patriarhală se săvârşesc de la ora 7:00 dimineaţa Ceasurile Împărăteşti şi apoi Vecernia de sâmbătă, în cadrul căreia se scoate Sfântul Epitaf şi se aşază în mijlocul lăcaşului de rugăciune lângă Sfânta Cruce pentru a fi cinstite de credincioşi. Seara se oficiază denia Prohodului Domnului, la sfârşitul căreia va avea loc procesiunea în jurul catedralei. Sâmbătă dimineaţa se oficiază ultima Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare din Postul Mare de anul acesta, unită cu Vecernia zilei de duminică. Sâmbătă noaptea, de la ora 11:30, se săvârşeşte Canonul Sâmbetei celei Mari, premergător Învierii Domnului.