În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Proiect catehetic în Parohia Cojocna
Parohia ortodoxă din Cojocna, Protopopiatul Cluj I, desfăşoară proiectul „În fiecare casă, o Biblie pe masă“. Iniţiat în luna septembrie a anului trecut, proiectul are ca scop să îi ajute pe credincioşii din parohie să înţeleagă mai bine Sfânta Scriptură. Astfel, în prima etapă au fost achiziţionate peste 150 de Biblii, care au fost împărţite de preotul Georgel Rednic familiilor ortodoxe, în zilele premergătoare sărbătorii Bobotezei. Potrivit parohului, la sfârşitul acestei luni, pe 26 ianuarie, va începe a doua parte a proiectului. În cadrul acestei etape se vor organiza, în mod periodic şi sistematic, întâlniri în care să fie explicată Sfânta Scriptură.
„Această tâlcuire a Sfintei Scripturi nu este altceva decât un program catehetic, la sfârşitul căruia, cei care vor lua parte vor reuşi să-şi cunoască mai bine credinţa şi să şi-o asume“, a declarat parohul Georgel Rednic.
Prima întâlnire din cadrul programul catehetic va avea loc duminică, 26 ianuarie, de la ora 16:00, la Biserica parohială din Cojocna. Iniţiatorului proiectului, părintele Georgel Rednic a declarat ca că în cadrul primelor întâlniri se va face o prezentare generală a Bibliei, evidenţiindu-se importanţa citirii şi tâlcuirii corecte a Sfintei Scripturi. Mai apoi, pe parcursul întâlnirilor se va discuta fiecare carte şi capitol, atât din Vechiul, cât şi din Noul Testament.