Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Proiect catehetic la Penitenciarul Colibaşi

Proiect catehetic la Penitenciarul Colibaşi

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Ioan Bușagă - 20 Feb 2013

Birourile de catehizare parohială din cadrul Protopopiatelor Piteşti şi Mioveni, în parteneriat cu Penitenciarul Colibaşi şi cu binecuvântarea IPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, desfăşoară un proiect catehetic pentru deţinuţi. 

Data începerii proiectului a fost 18 februarie, iar aceasta presupune ca deţinuţii să aibă întâlniri nu numai cu preotul capelan, ci şi cu alţi preoţi. Este important faptul că aceste întâlniri au loc în spaţiul eclezial, loc unde persoanele private de libertate se simt mai în siguranţă, iar sufletul lor se descătuşează mai uşor. „În fiecare zi de luni, preotul Cosmin Dinu, de la capela Penitenciarului Colibaşi, împreună cu preoţii de la birourile de catehizare din cadrul celor două protopopiate, săvârşesc Taina Sfântului Maslu, la finalul căreia se susţine o cateheză tematică unde fiecare deţinut care participă se implică în discuţii. Prin această lucrare ne dorim să oferim persoanelor private de libertate atât Cuvântul lui Dumnezeu, prin învăţăturile de credinţă expuse în cadrul fiecărei întâlniri, cât şi o atitudine optimistă faţă de viaţă şi sentimentul de încredere că sunt totuşi oameni în jurul lor cărora le pasă de ei“, a precizat pr. Octavian Duminică, de la Biroul de catehizare al Protoieriei Piteşti. Proiectul catehetic de la penitenciarul argeşean Colibaşi, a adăugat pr. Octavian Duminică, face parte din proiectul naţional de catehizare a adulţilor „The Way“ - Calea mântuirii. 
 
„The Way“ se adresează persoanelor cu vârste între 18 şi 80 de ani, chemate să participe la discuţii libere pe baza unor teme despre credinţa ortodoxă. Proiectul a fost implementat pentru prima dată în Anglia, în urmă cu 7 ani. 
 
Parteneriatul dintre Birourile de catehizare parohială din cadrul protopopiatelor Piteşti şi Mioveni şi Penitenciarul Colibaşi a fost încheiat pe perioadă nedeterminată.