În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Proiect dedicat tinerilor în Arhiepiscopia Aradului
Arhiepiscopia Aradului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, a semnat un parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, menit să realizeze programe şi activităţi cultural-educative şi spiritual-sociale în liceele şi colegiile din judeţul Arad.
Protocolul de colaborare şi parteneriatul cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad a parcurs prima etapă. În perioada noiembrie - decembrie 2014, au avut loc şase întâlniri, cu durata de 1-2 ore, cu elevi din unităţile de învăţământ ale municipiului Arad. Unul dintre motivele principale ale acestui demers este impulsionarea tinerilor de a-şi exprima îngrijorările, trăirile, nelămuririle şi bucuriile în raport cu divinitatea, în spaţiul public, în contextul în care întreaga comunicare a tinerilor se desfăşoară virtual, în reţele de socializare precum Facebook şi Twiter, pe teme care nu tangenţiază, în general, cu spiritualitatea. Scopul întâlnirilor a fost responsabilizarea tinerilor cu privire la rolul pe care îl au în familie, şcoală şi societate, dar şi impulsionarea lor către dezbateri pe diferite teme religioase. Întâlnirea cu elevii liceeni s-a desfăşurat sub forma unei dezbateri libere şi dinamice, cu întrebări şi răspunsuri specifice vârstei adolescentine, cu tema ,,Taina lumilor nevăzute“. Un prim invitat al acestui proiect a fost teologul Claudiu Răducu, secretar de redacţie în cadrul Mitropoliei Banatului, licenţiat al Facultăţii de Litere, Filozofie, Istorie şi Teologie, cu studii postuniversitare în sociologie organizaţională în cadrul Şcolii de Înalte Studii Europene şi, totodată, trainer în comunicare pe proiecte ale Centrului de Monitorizare, Asistare şi Orientare a Tinerilor. Beneficiarii proiectului au fost aproximativ 600 de elevi din clasele X-XII din unităţile de învăţământ din Arad: Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului; Liceul de Arte „Sabin Drăgoi“; Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu“; Colegiul Naţional „Vasile Goldiş“; Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta“; Colegiul Naţional „Preparandia Dimitrie Ţichindeal“.
Au fost implicaţi în acest proiect prof. Florin Sirca, inspector şcolar de specialitate, prof. Gabriel Iazbinscky, coordonator de proiect, directorii şi profesorii de religie din unităţile de învăţământ implicate, pr. Petru Ursulescu şi, desigur, reprezentantul Centrului eparhial în acest parteneriat. În această primă etapă s-a urmărit ca tinerii să aibă încredere în lucrarea Bisericii, întrucât Dumnezeu nu-i lasă singuri şi izolaţi. El ne dă nouă tuturor bucuria şi mângâierea comuniunii Bisericii. În timpul acestor momente de dialog cu tinerii, ei au dobândit o nouă experienţă a ceea ce înseamnă Biserica. Întorcându-se acasă, în diferitele lor localităţi, tinerii sunt invitaţi să descopere că Dumnezeu îi face coresponsabili de Biserica Sa, în toată varietatea vocaţiilor.