Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Proiect editorial la Severin
Astăzi, 27 iunie, la Sala "Mitropolit Nestor Vornicescu" a Episcopiei Severinului şi Strehaiei are loc lansarea proiectului editorial "Heruvico-Chinonicarul" lui Anton Pann, începând cu ora 11:00. Proiectul este finanţat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi implementat de Editura Didahia Severin, în parteneriat cu Episcopia Severinului şi Strehaiei şi are ca obiectiv reintroducerea în circulaţie a unei opere muzicale religioase de mare importanţă culturală şi liturgică din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Lucrarea "Heruvico-Chinonicar" a fost tipărită în două volume între anii 1846 şi 1847 la Bucureşti de către Anton Pann, în "Tipografia sa de Muzică Bisericească", pe nume bizantine, în limba română, cu caractere chirilice.



.jpg)
