După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Proiect educaţional „Alege şcoala“, demarat de Patriarhia Română şi World Vision România
Sectorul Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Fundaţia World Vision România, demarează un proiect educaţional intitulat „Alege şcoala“, informează Radio TRINITAS, citat de BASILICA. Proiectul are ca scop prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii şi se încadrează în linia de finanţare a proiectelor strategice „A doua şansă în educaţie“. Diaconul Florin Marica, inspector în cadrul Sectorului Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române, a declarat pentru Radio TRINITAS că proiectul vizează aproximativ 35.000 de copiii de vârstă şcolară aflaţi sub riscul abandonului şcolar, care sunt încurajaţi şi ajutaţi să rămână în sistemul de învăţământ. Activităţile vor include 92 de sesiuni de formare pentru preoţi, 91 de tabere şcolare, concursuri regionale ş.a. (C.B.)



.jpg)
