După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Proiect educativ-filantropic în parohia Başeu
În parohia Başeu - Hudeşti, Protopopiatul Darabani, se desfăşoară, în perioada 1-14 aprilie, proiectul educativ-filantropic "Copiii lui Hristos ajută Biserica". Acest proiect se va înscrie la concursul naţional "Copilul învaţă iubirea lui Hristos", organizat de Patriarhia Română. Şapte copii din parohie, cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, îndrumaţi de pr. paroh Iulian Andrei, coordonaţi de Ana Maria Scriba şi de Alexandra Scriba, i-au ajutat pe cei aflaţi în suferinţă. "Primul pas al tinerilor a fost acela că au reuşit să-i sensibilizeze pe enoriaşii din parohie pentru a strânge fondurile necesare, vânzând iconiţe pictate de ei. La achiziţia de rechizite pentru câţiva copii fără posibilităţi au fost ajutaţi chiar şi de magazinul unde făceau cumpărăturile. Cu lacrimi în ochi, deşi are probleme cu alcoolul, un om fără picioare care a primit cadoul copiilor a spus că nu a mai trecut prin asemenea emoţie. Câţiva copii fără posibilităţi au primit haine, un ghiozdan cu rechizite şi o iconiţă pictată. Copiii participanţi au realizat cât de norocoşi sunt că au nişte părinţi care au grijă de ei şi cât de importante sunt pentru beneficiari cadourile primite şi cuvintele de încurajare. Ei au învăţat să acţioneze în sensul ajutorării semenilor aflaţi în suferinţă. Proiectul nostru se află acum în ultima fază de evaluare şi de finalizare a documentaţiei necesare", a explicat pr. paroh Iulian Andrei. (C.C.)



.jpg)
