Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Proiect pentru Liceul Teologic din Târgu Jiu
În baza unui protocol de colaborare încheiat cu Colegiul Economic din oraşul Kaunas, Lituania, Liceul Teologic "Sfântul Nicodim" din Târgu Jiu a participat în perioada 2-7 octombrie la reuniunea Proiectului multilateral Comenius - Energia Verde. Activitatea a avut loc în oraşul Kaunas şi a reunit elevi şi reprezentanţi de la mai multe instituţii de învăţământ din Germania, Portugalia şi România. În cadrul întâlnirii, opt elevi şi trei cadre didactice au dezbătut mai multe subiecte de interes general, legate de mediu, poluare sau energie regenerabilă. De asemenea, s-au avut în vedere şi perfecţionarea competenţelor lingvistice în limba engleză, socializarea elevilor şi lucrul în echipă ca oportunitate de a descoperi lucruri ce ne apropie şi ne unesc. Ultima întâlnire din proiect va avea loc în Portugalia, în perioada 18-23 martie 2012. (Diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
