La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Proiect spiritual-social la Hârja
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, miercuri, 30 aprilie 2014, un sobor de preoţi a oficiat Taina Sfântului Maslu în Paraclisul „Sfântul Dionisie Exiguul“ al Centrului rezidenţial pentru persoane vârstnice din cadrul Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja. Astfel a fost marcat un an de când s-a lansat proiectul „Clerici şi mireni în slujba semenilor noştri“. În ultima vineri din fiecare lună, preoţii din Protoieria Oneşti şi de pe Valea Oituzului, cât şi enoriaşii acelor parohii se adună la paraclisul asociaţiei în rugăciune pentru a cere de la Dumnezeu însănătoşirea beneficiarilor din aşezământ, încercaţi de suferinţe, boli şi singurătate. Preoţii şi credincioşii vin să se roage pentru bătrânii centrului, dar şi să sprijine material această instituţie social-filantropică, prin colecte în alimente făcute de preoţii parohi. „Această activitate a fost întreprinsă la propunerea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul şi se bucură de implicarea părintelui Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, cât şi a celorlalţi părinţi protopopi, cărora le mulţumim pentru tot sprijinul acordat pe toată perioada derulării acestui proiect“, a spus pr. Ilarion Mâţă, directorul asociaţiei. (C.C.)