Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Proiecte cu caracter social-filantropic în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor
În cadrul şedinţei de lucru a Permanenţei Consiliului eparhial al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, desfăşurată miercuri, 3 februarie, sub preşedinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, s-a aprobat încheierea unui protocol de colaborare între Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor și Asociația Nevăzătorilor din România - subfiliala Ialomița, cu scopul de a colabora pentru realizarea unor proiecte și activități sociale în perioada 2016-2018, informează sf-esc.ro. Pe ordinea de zi au fost măsuri pentru îmbunătățirea activității pastoral-misionare şi administrativ-patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor şi protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. Din hotărârile Permanenței Consiliului eparhial mai amintim că s-a aprobat încheierea unui protocol de colaborare între Episcopia Sloboziei și Călărașilor și Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, cu scopul de a colabora pentru realizarea unor proiecte și activități cu caracter social-filantropic. De asemenea, a fost acordată arhiereasca binecuvântare în vederea organizării și desfășurării concursului „Proiecte de implicare socială”, pentru elevii Seminarului Teologic Ortodox din Slobozia, concurs inițiat de Asociația socio-culturală „Matei Basarab”. S-a aprobat și acordarea de ajutoare financiare pentru parohiile sărace care desfășoară lucrări de consolidare și restaurare, precum şi ajutoare financiare pentru cazuri medicale deosebite, din fondurile destinate pentru aceste situații.



.jpg)
