Credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Devesel, Protopopiatul Vânju Mare, judeţul Mehedinţi, au participat duminică, 20 septembrie, la sfințirea bisericii parohiale și la binecuvântarea capelei mortuare săvârşite de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.
Proiecte cultural-filantropice la Parohia „Sfânta Treime”-Ghencea
Parohia „Sfânta Treime”-Ghencea din Capitală a organizat în perioada 10-17 decembrie o serie de evenimente cultural-filantropice sub egida „Bucurie de Crăciun, din suflet de om bun”. Astfel, duminică, 17 decembrie, tinerii Departamentului pentru tineret, alături de alți tineri din parohie, de elevi de la Şcoala Generală Nr. 280 și de membri ai Corului „Treimos”, au susținut un concert de colinde. Evenimentul a culminat cu recitalul Oanei Sîrbu, un emoționant concert de colinde din cel mai recent album al său, „În drum spre școală”, orchestrația aparținând compozitorului Virgil Popescu. Albumul a apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Editura „Praxis”, dorindu-se a fi deopotrivă un dar pentru copii, părinți și dascăli, un sprijin în promovarea valorilor creștine. Cu această ocazie, Parohia „Sfânta Treime”-Ghencea a organizat și ediția a III-a a Târgului caritabil de Crăciun „Christmas Angels” pentru copiii din Asociaţia „Down Plus” Bucureşti, o colectă de alimente neperisabile ce au fost distribuite familiilor nevoiaşe din parohie. De asemenea, a avut loc și un târg cu produse tradiționale pregătite de doamnele din parohie, fondurile strânse fiind donate unei familii numeroase. (Fabian Anton)



.jpg)
