În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Proiecte şi parteneriate de suflet la Asociaţia Casiana din Tulcea
În anul 2005 a luat fiinţă, în oraşul Tulcea, Asociaţia Casiana, care şi-a propus de la început să vină în sprijinul oamenilor şi să iniţieze şi coordoneze mai multe alte proiecte de natură socială dar şi culturală, pentru copiii şi credincioşii din Dobrogea.
Părintele Romeo Gabriel Ispas, protoiereu în municipiul Tulcea, a înfiinţat, împreună cu alţi preoţi şi oameni de bine, această asociaţie creştin-ortodoxă cu scopul de a organiza acţiuni cu caracter social în folosul copiilor şi batrânilor nevoiaşi. Astfel, în cadrul asociaţiei se oferă o masă caldă, zilnic, persoanelor aflate în dificultate, se oferă, de asemenea, asistenţă socială mamelor şi copiilor din familiile defavori-zate, în scopul educării şi integrării lor în comunitate. În domeniul cultural, asociaţia are ca obiect de activitate organizarea de activităţi culturale menite să aducă în sufletele pruncilor, tinerilor, adulţilor şi bătrânilor lumina spirituală şi bucurii care să le susţină permanent dorinţa de frumos, de bine şi de un autentic progres sufletesc. În vara anului 2008, Asociaţia Casiana şi Televiziunea Română au început dezvoltarea unui proiect pentru locuitorii Deltei, intitulat „Campania Oamenii Deltei“, în cadrul căruia s-a încercat sprijinirea nevoilor imediate a celor 12.500 de cetăţeni recenzaţi aici, iar până în prezent s-a reuşit renovarea dispensarului din localitatea Maliuc, precum şi realizarea unei săli multifuncţionale şi a unei săli de sport la şcoala din Letea. Un alt proiect al asociaţiei, „O lume într-un click“, îşi propune achiziţia de tehnică de calcul, calculatoare, laptopuri, imprimante, multifuncţionale, camere web, surse UPS pentru desfăşurarea activităţilor. Aceste echipamente vor oferi posibilitatea voluntarilor să utilizeze computerul şi internetul, în vederea unei comunicări şi informări mai bune. „Ne dorim ca prin aceste proiecte şi parteneriate de suflet să venim în sprijinul oamenilor din Deltă şi al copiilor. Participăm la aceste acţiuni social-caritative în numele milei creştine împreună şi în colaborare şi cu parohiile dobrogene, cu nădejdea că vom fi astfel mai uniţi în credinţă şi în dragoste faţă de Hristos“, ne-a declarat părintele Romeo Gabrile Ispas. (Ciprian BÂRA)