Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Proiectul antidrog „Iau decizii corecte!“, prezentat la Beiuş
În Sala Festivă a Primăriei Municipiului Beiuş, a avut loc, pe 11 mai, diseminarea rezultatelor proiectului antidrog "Iau decizii corecte!", organizat de Liceul Pedagogic "Nicolae Bolcaş" în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Oradiei, precum şi cu alte instituţii guvernamentale şi nonguvernamentale. Au fost prezentate activităţile derulate în cadrul etapelor programului, în prezenţa reprezentanţilor instituţiilor partenere, a cadrelor didactice şi a elevilor liceului, dar şi a elevilor şi profesorilor de la şcolile partenere din mediul rural.
Carmen Eugenia Lezeu, directorul adjunct al liceului şi coordonator al programului, a mulţumit partenerilor, elevilor şi cadrelor didactice, iar Ionel Dringo, directorul liceului, a înmânat diplome de excelenţă reprezentanţilor instituţiilor partenere. Concurs cu tematică antidrog În paralel cu această activitate, în liceul pedagogic s-a desfăşurat un concurs pentru valorificarea creaţiilor literare, artistice şi ştiinţifice ale elevilor care au avut o tematică specifică proiectului antidrog. În urma jurizării a aproximativ 150 de lucrări, în cadrul celor trei secţiuni, s-au acordat 12 premii şi 25 de menţiuni. La secţiunea ştiinţifică, premiile au fost înmânate de pr. prof. Radu Rus, Vicar administrativ al Episcopiei Oradiei, care a transmis mesajul de felicitare şi apreciere din partea Preasfinţitului Sofronie, Episcop al Oradiei, pentru colectivul de elevi şi cadre didactice de la Liceul Pedagogic "Nicolae Bolcaş", arătând apoi rolul şi importanţa Bisericii şi a Şcolii în privinţa educaţiei tinerilor: "Trebuie săi conştientizăm pe tineri, pe copii, asupra importanţei folosirii corecte a libertăţii, asupra importanţei asumării unor decizii corecte şi a unor atitudini de viaţă pozitive pentru a nu avea de suferit mai târziu". La secţiunea artistică, premiile au fost înmânate de ing. Gheorghe Costin, viceprimarul municipiului Beiuş, care i-a felicitat pe toţi participanţii la acest proiect şi a afirmat că primăria sprijină moral şi financiar astfel de proiecte, dorind ca beneficiarii să devină, cu toţii, "antifumat, antialcool şi antidrog". La secţiunea literară, premiile au fost înmânate de prof. Rodica Popa, metodist al Casei Corpului Didactic Bihor, care a apreciat atât proiectul în integralitatea sa, cât şi activitatea de diseminare a rezultatelor. Evenimentul a fost marcat şi printr-o expoziţie de lucrări plastice realizate de elevii liceului, expuse în holul Primăriei Municipiului Beiuş.