În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Proiectul „Împreună pentru servicii sociale mai bune“, la final
Organizaţia Internaţională pentru Caritate Creştin-Ortodoxă (IOCC România) şi Federaţia Filantropia organizează vineri, 31 mai, de la ora 10:00, conferinţa de încheiere a proiectului „Împreună pentru servicii sociale mai bune - construirea capacităţii organizaţionale a unei reţele naţionale de ONG-uri creştine“. Evenimentul se va desfăşura la Palatul Patriarhiei, în Sala „Conventus“. Implementat în perioada septembrie 2010 - mai 2013, cu sprijinul Patriarhiei Române, proiectul a inclus obiective precum îmbunătăţirea abilităţilor manageriale şi de colaborare ale angajaţilor celor 18 ONG-uri membre ale federaţiei, elaborarea strategiei de dezvoltare şi stabilirea de noi parteneriate. Prin acest proiect, s-au consolidat competenţele Federaţiei Filantropia pe toate palierele organizaţionale, pentru a putea răspunde cât mai bine nevoilor sectorului social la nivel naţional. Astfel, pe parcursul a peste 1.000 de ore, 227 de angajaţi şi voluntari ai ONG-urilor membre au fost instruiţi prin programe de training, schimburi de experienţă şi mentorat, cu scopul de a stimula performanţa şi calitatea serviciilor sociale oferite de aceste organizaţii celor peste 25.000 de beneficiari. Cu prilejul conferinţei, vor fi prezentate activităţile derulate în cadrul proiectului, rezultatele obţinute şi oportunităţile de dezvoltare identificate, care reprezintă punctul de plecare în dezvoltarea viitoare a acestei structuri naţionale de servicii sociale creştine pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.