Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Proiectul social „Eco-Mărţişorul“ la Zalău
În perioada 24 februarie - 8 martie, Asociaţia „Filantropia Porolissum“, în parteneriat cu Liceul de Artă „Ioan Sima“ din Zalău şi Liceul Teologic „Sfântul Nicolae“, derulează proiectul social educativ „Eco-Mărţişorul“. Pe lângă dezvoltarea abilităţilor practice ale elevilor, încurajarea acţiunilor de voluntariat şi de implicare socială, proiectul are ca obiectiv major strângerea de fonduri în vederea constituirii unui fond de burse pentru elevii eminenţi care se confruntă cu situaţii de risc social. În anul 2012, şase elevi au beneficiat lunar de burse din fondurile obţinute în acest proiect. Cumpărând un mărţişor confecţionat de elevii din cele două licee, orice persoană are posibilitatea de a susţine, şi în acest an, copii care au nevoie de burse pentru finalizarea studiilor.



.jpg)
