Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Promovarea antreprenoriatului social din Valea Crângului, Prahova
În aceste zile are loc la Bell'Agio Casa Târgul de Paşti al Bucureştilor, unde organizaţii neguvernamentale şi fundaţii implicate în antreprenoriatul social oferă posibilitatea vizitatorilor de a se angaja în desfăşurarea unor proiecte social-filantropice. Cu acest prilej, participă şi Fundaţia "Bucuria Ajutorului", filiala Urlaţi, Prahova. "Anul acesta participăm pentru prima dată la un târg expoziţional prin care încercăm să ne promovăm activitatea social-filantropică, prin oferirea de produse, nu spre vânzare, persoanelor care susţin într-un fel sau altul activitatea noastră. Avem produse confecţionate de copii şi de mămicile acestora în cadrul atelierului de croitorie al centrului nostru, adică jucării şi tot felul de articole de design ce pot fi folosite în bucătărie, ouă de lemn încondeiate, suporturi de lemn pentru acestea şi produse de patiserie. Ne dorim să extindem activitatea centrului nostru pentru mai mulţi copii din împrejurimile oraşului Urlaţi pentru a veni în întâmpinarea problemelor sociale ale familiilor defavorizate", a subliniat pr. Manuel Radu, parohul Bisericii "Sfinţii Voievozi" din Valea Crângului şi preşedintele filialei "Bucuria Ajutorului" Urlaţi. De programele centrului beneficiază în prezent 50 de copii, dar numărul lor este în continuă creştere. (I.B.)



.jpg)
