Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Promovarea noilor talente în pictura bisericească

Promovarea noilor talente în pictura bisericească

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Ioan Bușagă - 28 Septembrie 2012

Ieri a început şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Pe ordinea de zi, atât ieri, cât şi astăzi, se află proiectul de regulament pentru organizarea şi funcţionarea Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române şi alte teme referitoare la viaţa şi activitatea Bisericii Ortodoxe Române.

Sesiunile de lucru ale Sfântului Sinod au fost precedate de Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum, oficiate în Catedrala patriarhală de Preasfinţitul Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujba de Te Deum au participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi membrii Sfântului Sinod.

Punctul central al şedinţei Sfântului Sinod este aprobarea noului regulament pentru organizarea şi funcţionarea Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române, la care s-a lucrat în mai multe etape, în Sinoade mitropolitane, în Comisia specială pentru statut şi regulamente, "pentru ca această lucrare să fie mai sistematizată şi sintetizată şi sperăm că forma în care se află acum este clară şi cuprinzătoare", după cum a precizat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul de deschidere. "Este vorba de o lucrare de mare responsabilitate, pentru că pictura bisericească este o expresie a mărturisirii credinţei, o chemare la rugăciune în comuniunea sfinţilor şi abia în al treilea rând este o podoabă frumoasă a unui lăcaş de cult. Responsabilitatea pentru modul în care se mărturiseşte credinţa ortodoxă prin pictură şi modul în care este luminată şi încurajată rugăciunea în biserică este foarte mare şi de aceea această responsabilitate revine chiriarhilor, în primul rând, dar şi episcopilor şi arhiereilor-vicari. Când sfinţim o biserică avem şi o bucurie şi o responsabilitate ca veşmântul liturgic al lăcaşului de cult, care este pictura, să fie unul cu adevărat ortodox, în comuniune cu sfinţii din veacurile trecute şi, în acelaşi timp, să fie o bucurie pentru înnoirea vieţii bisericeşti. Sfinţii din icoane sunt rugători pentru noi, învăţători ai noştri şi, în acelaşi timp, pedagogi ai noştri, care ne conduc pe calea mântuirii. Chiriarhul, al cărui chip este pictat în pridvorul bisericii, este şi cel care are semnătura pe antimis, ceea ce înseamnă că este răspunzător pentru felul în care o biserică a fost pictată", a menţionat Preafericirea Sa.

Responsabilitatea parohilor, stareţilor şi pictorilor

Noul regulament pentru organizarea şi funcţionarea Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române subliniază responsabilităţile parohilor, stareţilor şi stareţelor, în ceea ce priveşte pictura, dar şi responsabilităţile pictorilor, între care respectarea erminiei picturii ortodoxe, relaţiile cu parohia, mănăstirea şi Centrul eparhial. Sunt prevăzute promovări, sancţiuni graduale pentru abaterile de la disciplina profesională, de la comportamentul firesc, creştin-ortodox, iar în anexele acestui regulament se prevăd şi preţurile minimale şi maximale la pictură şi la diferite lucrări de curăţire, de restaurare etc. "Prin aceasta dorim să punem o anumită rânduială în ceea ce priveşte preţurile, foarte adesea exagerate, şi pe care le suportă cu greu, în această perioadă de criză financiară, parohiile şi mănăstirile. De asemenea, noul regulament limitează la trei lucrările unui pictor, şi-l obligă să lucreze direct, nu doar să trimită ucenici în teritoriu. Se constată că, pe de o parte, este nevoie de lucrare autentică şi de o calitate certă, iar pe de altă parte, este nevoie de promovarea de tineri pictori. Unde talentul este evident, este nevoie de o promovare mai fermă, iar acolo unde nu este suficientă pregătirea, trebuie o pregătire mai intensă. Abaterile de la regulamentul pe care noi îl aprobăm presupun şi posibilitatea decăderii într-o categorie inferioară, dar şi suspendarea temporară a autorizaţiei sau anularea ei definitivă", a mai arătat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Celelalte teme mai importante de pe ordinea de zi se referă la necesitatea creării unor case arhiereşti pentru episcopii care se retrag sau care devin pensionari şi a căminelor preoţeşti la protopopiate pentru preoţii în vârstă care nu au familie sau pe cineva care să-i ajute.