După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Protoieria Ploieşti, solidară cu sinistraţii din Oltenia
Noi transporturi cu ajutoare au plecat în aceste zile din eparhiile din întreaga ţară, dar şi de la cele din diaspora, spre zonele afectate de revărsările apelor din Oltenia. Ieri, 28 august, Protoieria Ploieşti a trimis un transport către Episcopia Slatinei şi Romanaţilor.
În semn de solidaritate cu cei din Oltenia, afectaţi de revărsările apelor, Protoieria Ploieşti din Arhiepiscopia Bucureştilor a trimis ieri, 28 august, în Episcopia Slatinei şi Romanaţilor un tir, încărcat cu peste 12 tone de alimente, haine şi produse de primă necesitate. „Fiii Bisericii neamului nu au rămas indiferenţi la suferinţa acestor oameni încercaţi din cauza inundaţiilor. Credincioşii din Protoieria Ploieşti, răspunzând apelului făcut de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, au strâns cantităţi importante de alimente şi bunuri de primă necesitate pentru sinistraţii din judeţul Olt. În intervalul 1 - 15 august 2014, la parohiile din Protoieria Ploieşti au fost colectate următoarele produse alimentare şi bunuri de uz casnic: ulei - 822 litri, zahăr - 806 kg, orez - 494 kg, mălai - 259 kg, făină - 575 kg, diverse alimente (conserve, pastă tomate, biscuiţi, paste făinoase etc.) - 2.123 kg, cereale - 6.425 kg, produse igienico-sanitare - 130 kg, pilote - 30 bucăţi, lenjerie - 20 bucăţi, încălţăminte - 24 bucăţi, haine (noi şi second hand) - 1.500 kg. Cu sprijinul prefectului Rodica Paraschiv şi al colonelului Nicolae Popescu, inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, întreaga cantitate a fost transportată la credincioşii afectaţi de inundaţii din Parohia Jitaru, Protopopiatul Slatina, din Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, unde s-a adus o mare bucurie acestor oameni greu încercaţi. Pe această cale mă simt dator să mulţumesc credincioşilor şi preoţilor din Protoieria Ploieşti, care s-au ostenit şi au făcut colecta, Prefecturii Prahova şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, care au înlesnit transportarea acestor alimente în zona calamitată“, a spus părintele Ştefan Muşat, protoiereul Protopopiatului Ploieşti.
La acest transport a contribuit cu un mic ajutor şi Protoieria Urlaţi.
Ajutoare din Italia pentru sinistraţii din sudul României



.jpg)
