Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
PS Ignatie Mureşanul va conferenţia la Iaşi
În Aula Magna "Mihai Eminescu" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi va avea loc mâine seară, de la ora 18:00, ultima conferinţă din Postul Mare organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi. Invitatul tinerilor ascoreni va fi PS Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei. Tema conferinţei va fi "Tânărul între bucurie ca recul al credinţei şi debusolare ca ricoşeu al morţii sufletului". (C.C.)



.jpg)
