Preoții de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor s‑au reunit la Palatul Patriarhiei astăzi, 23 decembrie, în cadrul ultimei ședințe din acest an declarat în Patriarhia Română an omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și an comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți. Cu acest prilej, clericii au primit distincții din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care i‑a binecuvântat la final în cadrul unui moment solemn.
PS Ioachim Băcăuanul a binecuvântat lucrările Şcolii „Al.I. Cuza“ din Roman
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a binecuvântat sâmbătă, 15 septembrie, lucrările de reabilitare şi modernizare de la Şcoala cu clasele I-VIII "Al.I. Cuza" din Roman. Evenimentul a fost prilejuit de finalizarea lucrărilor de reabilitare şi dotare la standarde europene şi de aniversarea a 30 de ani de existenţă a acestei instituţii.
Şcoala "Al.I. Cuza" din Roman a trăit în urmă cu două zile o îndoită sărbătoare: 30 de ani de la inaugurarea acestei instituţii de învăţământ şi, totodată, bucuria redeschiderii ei. Şcoala "Al.I. Cuza", al cărui director este pr. prof. Claudiu Maxim, a trecut printr-o etapă de reînnoire, restaurare şi modernizare, realizată cu fonduri europene, cu sprijinul Guvernului României şi al Primăriei Roman. La această sărbătoare au participat, pe lângă elevii şi părinţii acestora, oficialităţile locale şi centrale, venite la moment sărbătoresc să aducă un gând şi un îndemn pentru acest început de an şcolar. PS Ioachim Băcăuanul a fost prezent la acest moment deosebit pentru a binecuvânta deschiderea anului şcolar şi pentru a sfinţi clădirea şcolii. Preasfinţia Sa a fost întâmpinat de preoţii romaşcani, de conducerea şcolii, de prof. Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman, şi de deputatul Marius Neculai. Au mai fost prezenţi prof. Viorel Stan, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Neamţ, prof. Maria Ghiniţă, inspector zonal al ISJ Neamţ. Între cei care au adus un gând la această sărbătoare au fost prof. Lucian Teodorescu, primul director al şcolii, prof. Ioan Luchia, fost director al şcolii, şi pr. prof. Claudiu Maxim, actualul director al instituţiei, slujitor la Biserica "Sfântul Nicolae" din Roman, "un pedagog iscusit, bun gospodar şi administrator", după cum ne-a spus pr. Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman. "Bucuria noastră este mare, pentru că un preot a reuşit să reamenajeze această şcoală, potrivit ultimelor cerinţe europene. Primarul municipiului Roman a afirmat că la instituţia amintită s-a realizat cea mai completă şi mai modernă dotare din toate şcolile nemţene", a relatat pr. protopop Florin Ţuscanu. Profesorii, îndemnaţi să devină "formatori de îngeri" PS Ioachim Băcăuanul a oficiat slujba Aghezmei mici, iar apoi a binecuvântat clădirea şcolii. Toate încăperile au fost stropite cu apă sfinţită şi au fost binecuvântate cu untdelemn sfinţit. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a oficiat apoi Te Deumul pentru începutul noului an şcolar, fiind citite mai multe rugăciuni pentru sănătatea şi luminarea minţii elevilor. "Preasfinţia Sa a adresat celor de faţă un cuvânt de învăţătură, exprimându-şi bucuria de a fi părtaşi la o sărbătoare frumoasă a romaşcanilor, 30 de ani de la inaugurarea celei mai moderne şcoli din judeţul Neamţ. PS Ioachim Băcăuanul a îndemnat cadrele didactice să devină formatori de îngeri, pentru că elevii nu sunt altceva decât ceea ce este mai curat, mai frumos, ei trebuind să fie modelaţi pentru societate. Au mai susţinut alocuţiuni deputatul Marius Neculai, primarul Laurenţiu Dan Leoreanu, prof. Maria Ghiniţă, prof. Lucian Teodorescu. Pr. prof. Claudiu Maxim a adus mulţumiri tuturor celor care l-au sprijinit în lucrările de renovare a şcolii, urându-le colegilor şi elevilor un an bun, cu frumoase roade. Într-o atmosferă deosebită, copiii şi-au manifestat bucuria de a fi prezenţi la acest eveniment. Ei au primit din partea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul iconiţe şi daruri, pentru a marca acest moment", a adăugat pr. protopop Florin Ţuscanu. Pregătiri pentru începutul noului an şcolar la Pleşani Copiii din parohia Pleşani, Protopopiatul Iaşi 1, judeţul Botoşani, s-au pregătit în ultimele zile pentru începerea noului an şcolar. Elevii claselor I-IV vor merge pentru prima dată la şcoala din sat, iar cei din clasele I-VIII la instituţia şcolară din comună, aflată la trei kilometri. "Majoritatea elevilor au participat sâmbătă, 15 septembrie, la slujba Vecerniei pentru a se spovedi. Ieri au participat la Sfânta Liturghie, în cadrul căreia au primit Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, spre întărire şi ajutor în anul şcolar care va începe astăzi. Ei au rostit în timpul slujbei Simbolul credinţei şi rugăciunea "Tatăl nostru". Au urmat apoi rugăciunile speciale pentru începerea anului şcolar. La final, copiii au fost miruiţi şi au primit câte o iconiţă cu Maica Domnului şi Sfânta Parascheva, spre a lor ocrotire şi ajutor la învăţătură", a spus pr. paroh Costin Andrei.